Opere de artă, în locul pereților cu var alb – Cine este eleva care a pictat scara blocului în Brăila?

Andreea Gabriela Tudor este eleva care a pictat scara blocului in Braila. La doar 16 ani, adolescenta, care invata la Liceul de Arte, a transformat peretii cu var scorojit intr-o adevarata oaza de natura. Vecinii ei se bucura de fiecare data cand vad peisajele despre care spun ca induc o stare de liniste si relaxare.

Tanara vrea sa devina o artista celebra in toata lumea. Are deja in palmares peste 200 de premii, iar lucrarile sale au fost prezentate in 13 expozitii, cea mai recenta fiind la Castelul Pelisor din Sinaia. Din dorinta de a trai intr-un oras mai vesel, Andreea Gabriela Tudor a schimbat complet atmosfera din scara blocului in care locuieste, scrie Obiectiv Vocea Brailei.

Cu doar cateva sute de lei, adolescenta a pictat doua etaje care, prin culorile sale, s-au transformat parca intr-o oaza de natura. Peretii cu var scorojit au fost acoperiti cu flori pictate cu maiestrie de eleva care invata la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” din Braila.

„A inceput cu un elefantel la soneria noastra. Dupa aceea a desenat o cafea la vecina de alaturi si pana la urma a desenat toti peretii”, a povestit Florica Sofran, mama tinerei pictorite.

Din dorinta de a trai intr-un oras mai vesel, Andreea Gabriela Tudor a schimbat complet atmosfera din scara blocului in care locuieste, scrie Obiectiv Vocea Brailei.

Cu doar cateva sute de lei, adolescenta a pictat doua etaje care, prin culorile sale, s-au transformat parca intr-o oaza de natura. Peretii cu var scorojit au fost acoperiti cu flori pictate cu maiestrie de eleva care invata la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” din Braila.

„A inceput cu un elefantel la soneria noastra. Dupa aceea a desenat o cafea la vecina de alaturi si pana la urma a desenat toti peretii”, a povestit Florica Sofran, mama tinerei pictorite.

Cu multa creativitate, Gabriela a vrut sa schimbe imaginea gri a orasului in care traieste.

„De cand eram mica mi-ar fi placut sa fie mai colorat cartierul sau orasul in sine si, pur si simplu, m-am gandit ca acesta e un prim pas. (…) Am inceput sa pictez la etajul 8, etajul unde locuiesc eu cu mama.

Am lucrat cam o saptamana. Aveam si zile cand pictam de dimineata pana seara, dar au fost si zile in care am stat mai putine ore. A fost mult de munca mai ales ca am lucrat cu pensule mici la detalii. Acum trebuie sa mai dam cu lac ca sa protejam”, a povestit adolescenta, pentru sursa citata.

Eleva care a pictat scara blocului in Braila are lucrari expuse la Castelul Pelisor Gabriela spune ca a folosit numai materiale de calitate, iar totul a costat aproape 300 de lei.

Incantati de schimbare, vecinii ei au vrut sa aiba si ei o pictura pe scara blocului. I-au dat Gabrielei banii necesari pentru a cumpara vopselurile si, in cateva zile, locatarii de etajul 9 al blocului au avut parte de un spectacol al florilor.

„Toti sunt uimiti, pentru ca nu se asteapta, mai ales intr-o zona ca asta”, a marturisit eleva. Gabriela si-a descoperit pasiunea pentru pictura pe cand avea doar patru ani. Atunci a castigat primul ei premiu – locul intai la Concursul International „Nicolae Tonitza” organizat in Barlad.

La doar 6 ani, a avut prima sa expozitie, la Primaria din Braila. Parintii au incurajat-o sa-si urmeze pasiunea si asa se face ca intreaga casa a familiei s-a umplut de tablouri, icoane si vitralii pictate de Gabriela.

D. C. Dulcan, neurolog de renume: „5 minute de supărare paralizeaza sistemul imunitar – milioanele de celule moarte, virusuri şi bac­terii…”

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică. Volumul său „Inteligenţa materiei“, un best-seller căutat şi astăzi, a fost distins cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române în 1992.

– În “Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.

Legea binelui

– Care e aceea?

– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5 – 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

– Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Relaxare şi respiraţie

– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

“Rugăciunea – o realitate fizică”

– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinţa ta te-a vindecat” ?

– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie.

Sursa: www.cunoastelumea.ro

Nu cumva să îi trădezi, îi pierzi pentru totdeauna – Despre ce zodie credeți că este vorba?

Persoanele născute în zodia Pești sunt firi complexe, caracterizate de intuiție, simțul premoniției, dar și de sensibilitate, receptivitate precum și naivitate. Dacă credeai, totuși, că îi cunoști foarte bine, află că nu este așa, întrucât mereu vor avea grijă să-ți arăte câte o latură.

Descoperă lucruri mai puțin știute despre nativii Pești, mai jos:

Nativii Pești sunt la fel de sentimentali precum cei din zodia Rac și emotivi ca Scorpionii, toate trei fiind semne de apă.

Trăiesc pentru iubire, motiv pentru care ar face orice pentru dragostea partenerului. Sunt, însă, temperamentali, motiv pentru care ar trebui să nu-i scoți din sărite.

Sunt realiști și știu că totul are o finalitate. De aceea, ei sunt cei care-și ajută prietenii să treacă prin schimbările din viață.

Nativii Pești sunt prietenul de care fiecare dintre noi are nevoie. Așadar,dacă încă nu ai o prietenănăscută în această zodie, caut-o!

Peștii sunt iertători,dar până la un punct. Iartă de multe ori, dar la un moment dat se satură și sunt pierduți pentru totdeauna.

Peștii sunt foarte loiali, puternici și foarte inteligenți. Dacă nu te plac, vei ști de la început, întrucât nu se pot preface.

Peștii vor fi întotdeauna mult mai atenți la fapte decât la vorbe pentru că știu că vorbele nu înseamnă nimic.

Un Pește rănit va construi un zid în jurul inimii sale. Trebuie să fii foarte special ca să poți dărâma zidul.

Sunt romantici incurabili. Au nevoie de cuvinte dulci și fapte care să le demonstreze cât de mult contează pentru cineva.

Peștii au abilitatea de a citi oamenii foarte bine, analizând fiecare cuvânt, gest sau chiar privire.

„Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti…”

Un renumit istoric roman pune punctul pe „i” si analizeaza ce s-a intamplat cu Romania dupa 1989.

De 24 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi:

„Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric.

Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare.

De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi.

Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său.

Mulţumită politicienilor, în ultimii 24 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie.

Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză.

Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor.

În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere.

Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic:

„Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”

Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră.

Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 24 de ani?

Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan.

Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi.

În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale.

Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională.

În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns.

Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural.

Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 24 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.

Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost

pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice.

De 24 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii.

Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor.

La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei:

„Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale.

Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu!

– cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?

Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto” şi „naşpa”.

Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.

În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană.

Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?

Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui.

S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux.

Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă.

Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni.

Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire.

Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului.

Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească?

Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.

„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”

Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?

– Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.

Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional.

A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.

Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii.

Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.

Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic.

Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru).

Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate.

Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România.

Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei.

O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii.

Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români.

Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?

– Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize.

Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu”).

A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu.

A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile.

Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind:

«Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»”.

Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate”, un colonel, şef de unitate, s-a dus la

Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”.

Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi:

Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie”, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.

Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?

Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti.

Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie.

Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine.

Dar cum să le „încărcăm mintea” cu evenimente şi date?

Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?

Ce vă doriţi în viitor ?

Ce-mi doresc ? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi.

Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.

Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?

Urez poporului român, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.

Orice gospodină trebuie să le cunoască – 10 trucuri cu bicarbonat de sodiu

Fiecare femeie cheltuie o mulțime de bani pe aspectul ei, pe produsele cosmetice menite să le mențină senzația de bine. Există tot felul de produse cosmetice pe piață, comercializate ca produse care fac minuni pentru piele, păr și unghii.

Problema cu aceste produse este că sunt adesea ambalate cu ingrediente necunoscute de noi și produse chimice periculoase care fac mai mult rău decât bine. Din fericire, tot mai multe femei devin conștiente de sănătate și încep să se îndrepte spre alternative mai sănătoase.

Bicarbonatul de sodiu este, fără îndoială, unul dintre cele mai versatile produse naturale, oferind o mulțime de utilizări remarcabile de frumusețe. Iată 12 utilizări pentru frumusețe și uz casnic ale bicarbonatului de sodiu pe care fiecare femeie ar trebui să le cunoască.

1. Albirea dinților.

Textura abrazivă a bicarbonatului de sodiu îndepărtează efectiv petele de dinți și îi face să pară mai albi. Pur și simplu adăugați un pic de bicarbonat de sodiu pe periuța de dinți și umeziți periuța cu apă, așa cum ați proceda și cu o pastă de dinți normală.

2. Hidratarea pielii.

Pentru a înmuia zonele dure ale pielii, cum ar fi pielea de pe coate, frecați cu bicarbonat de sodiu pe ele.

3. Reduce apariția vergeturilor.

Se amestecă bicarbonat de sodiu cu puțină apă pentru a crea o pastă care exfoliază pielea, îndepărtează celulele moarte ale pielii și vă ajută să îndepărtați ușor vergeturile.

4. Scrub facial.

Din nou, combinați bicarbonatul de sodiu cu apă pentru a crea o pastă pe care o puteți folosi ca o mască pentru a lupta împotriva acneei, fetelor, punctelor negre și a altor condiții ale pielii.

5. Deodorant natural.

Pasta din bicarbonat de sodiu si apă, aplicată sub braț este o modalitate foarte buna de a lupta impotriva mirosului neplacut si de a improspata in mod natural subsuorile.

6. Ameliorează înțepăturile și mușcăturile insectelor.

Masați pasta de bicarbonat de sodiu și apă pe zonele afectate de insecte pentru a reduce umflarea și pentru a calma iritația.

7. Îmbunătățește aspectul părului.

Adăugarea de bicarbonat de sodiu în șampon și spălarea acestuia în mod regulat face ca părul să pară mai strălucitor și mai voluminos.

8. Tratamentul abceselor dentare.

Periați dinții cu un amestec făcut din bicarbonat de sodiu și apă pentru a elimina abcesul dinților și a scuti o durere de dinți.

9. Tratarea arsurilor la stomac.

Adăugați o linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă și beți-l ori de câte ori suferiți de arsuri la stomac și reflux de acid.

10. Curăță mobilierul.

Adăugați o lingură de bicarbonat de sodiu pe un burete umed și utilizați-l pentru a curăța orice pete de pe mobilier. Ștergeți apoi cu o cârpă curată.

Nu uita această pildă scurtă – Un bărbat avea o soţie și o amantă, dar nu știa pe cine să aleagă […]

Un bărbat avea o soţie și o amantă, dar nu știa pe cine să aleagă – El a decis să meargă la un psiholog pentru a găsi un răspuns la problema lui. L-a întrebat dacă ar trebui să fie cu soţia lui sau cu amanta lui.

Psihologul s-a uitat la el şi a luat două vaze în mâini: una cu un trandafir şi cealaltă cu un cactus şi l-a întrebat:

„Ce faci dacă îţi spun să alegi una dintre aceste două vaze?”.

Omul s-a uitat și i-a răspuns: „Bineînţeles că aleg trandafirul!”. Psihologul zâmbea:

„Te-ai dovedit a fi nesăbuit şi grăbit. Nu meriţi niciuna dintre cele două vaze: nici cea roșie, nici cea cu cactusul.

Unii oameni, conduşi de frumuseţe şi societate, aleg ceea ce pare a fi mai strălucitor. Roșul e frumos, dar nu va fi pentru totdeauna.

În schimb, cactusul, deşi nu este foarte frumos la prima vedere, rămâne la fel, indiferent de climă: verde închis cu mulţi spini, dar când înfloreşte îţi oferă o floare frumoasă.

Soţia ta ştie toate slăbiciunile tale, defectele şi greşelile tale şi te iubeşte pentru ceea ce eşti.

Amanta ta nu te vrea întreg, vrea numai partea frumoasă: zâmbetele tale, victoriile, bucuria, banii.

Soţiei tale îi plac lacrimile tale, înfrângerile tale, ea stă alături de tine pentru binele şi răul tău.

Când vor veni vremurile grele, ananta ta va pleca şi se va uita după altul.

Soţia ta va sta lângă tine. Nu te uita acum că totul arată bine. Lucrurile n-o să meargă atât de mult. E prea târziu pentru tine.

Ai disprețuit cactusul pentru a obține trandafirul roșu și nu merita.

Să știi că va veni timpul când îţi vei înţelege greşeala, dar va fi prea târziu.”

Bărbatul, în general este cel care are un diamant acasă și merge în căutarea pietrelor ieftine.

Povestea doamnei Geta, poliţista batjocorită pe Facebook: „Am stricat imaginea Poliţiei Rutiere”

După ce a participat la o misiune în teren, la propria cerere, doamna Geta, o polițistă de la Brigada Rutieră, a devenit ținta unor umilințe greu de imaginat pe Facebook.

Ministerul de Interne a prezentat, astăzi, povestea doamnei Geta, polițistă cu o carieră de 27 de ani.

“Joi dimineața, doamna Geta a intrat cu capul plecat în sediul Brigăzii Poliției Rutiere și a mers direct spre biroul comandantului.

Avea lacrimi în ochi și mergea precipitat.

În cei 27 de ani de muncă, nimeni nu o mai văzuse așa! Cu toții erau obișnuiți să o vadă mereu zâmbitoare și mai ales să audă “Bună dimineața, copii! Aveți nevoie de ceva?”.

Acum se îndrepta spre biroul comandantului.

– Îmi cer scuze pentru că am stricat imaginea poliției rutiere. E numai greșeala mea! Să știți că eu am cerut să merg în acea misiune. Vă rog să nu fiți supărat pe mine!

Poliţista doamna Geta, surpriză din partea colegilor

– Doamna Geta, vă asigur că nimeni nu are ce să vă reproșeze. Și vă mai asigur de ceva, noi vă iubim și vă prețuim enorm! Un singur lucru vă rog, să nu mai plângeți. Noi chiar vă iubim!

În acea zi, doamna Geta nu a ieșit din birou, iar atunci când a plecat acasă a făcut în așa fel încât să nu fie văzută de nimeni.

A doua zi, a venit mai devreme, sperând să treacă neobservată. La intrare, însă, a fost oprită de un coleg.

– Sărut mâna, doamna Geta! Vă rog să mergeți în curte. Vă așteaptă cineva!

Surpriza a fost una deosebită. Toată tura de serviciu o aștepta acolo. Un coleg i-a oferit un buchet de flori.

– Doamna Geta, ne e dor de salutul dumneavoastră! Vă rugăm, puteți să ne salutați ca și până acum!

– Bună dimineața, copii! Aveți nevoie de ceva? le-a răspuns ea emoționată.. aproape plângând, dar de data asta de fericire….

– De dumneavoastră avem nevoie, doamna Geta!”, se arată într-o postare a MAI pe Facebook.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au prezentat și motivul pentru care polițista de la Brigada Rutieră a Capitalei a ajuns la o astfel de statură fizică.

“Au fost mulți care au denigrat-o și au înjosit-o, necunoscându-i povestea. Această femeie și-a dorit cu ardoare un copil. Timp de 6 ani a urmat un tratament care i-a afectat metabolismul și i-a adus această stare fizică. Dar nu regretă absolut nimic! Pentru că tratamentul i-a mai adus ceva, o fiică de care este foarte mândră.

Și mai e ceva de menționat, deși ar putea să iasă la pensie, la cei 56 de ani pe care îi are, doamna Geta vine în fiecare zi la serviciu cu aceeași pasiune și cere inclusiv să ajute în misiunile din stradă.

Pentru noi, doamna Geta este o lecție.

Pentru voi ce e?”, se arată în postarea MAI.

A slăbit 25 kilograme – Iată cum arată Silvia Dumitrescu la aproape 60 de ani

Dupa o lunga perioada de absenta, Silvia Dumitrescu, una dintre artistele reprezentative ale generatiei de aur, a revenit. Si nu oricum, ci cu 25 de kilograme mai slaba si in fusta mini. Iata cum arata la 60 de ani una din cele mai cool cantarete din anii 90 si cum a reusit sa dea jos atatea kilograme.

Prezenta in emisiunea Corinei Chiriac de la National TV, ‘Opriti timpul’, Silvia Dumitrescu a fost o aparitie de-a dreptul surprinzatoare.

La 59 de ani, cea mai rebela cantareata a anilor 90 a facut senzatie cu tonusul si silueta sa. Silvia a aparut in fusta mini si cu 25 de kilograme mai slaba, dupa ce a renuntat, din motive medicale, la grasimi.

Cantareata luase proportii, dar doar dupa ce medicii i-au atras atentia asupra sanatatii s-a decis sa treaca la un stil de viata sanatos in urma caruia, automat, s-a ales si cu o silueta mult mai supla, scrie viva.ro.

Cum a slabit Silvia Dumitrescu 25 de kilograme? A ajuns sa poarte fuste mini

‘Am fost la medic si mi s-a spus ca am colesterolul mare. Prin urmare, trebuie sa renunt la grasimi. De atunci am mese fixe, iar ultima masa este la sapte seara. Am renuntat la tot ce-mi place, la prajeli, mai ales la dulciuri, de care eram dependenta. Pot sa va spun ca ma simt mai bine acum, cu kilogramele in minus. Din pacate, nu reusesc sa merg la sala de sport, insa pot sa spun ca o alimentatie sanatoasa conteaza enorm’, a declarat Silvia Dumitrescu.

Dupa ce a renuntat la prajeli, Silvia Dumitrescu a continuat sa manance absolut tot ce-si doreste, dar la ore fixe. Micul dejun la ora 10:00, pranzul la 14:30, iar cina la 19:00. Vara trecuta, cand reusise sa dea jos circa 15 kilograme, artista recunostea ca desi a renuntat la dulciuri, placintele raman slabiciunea ei, dar consumate in cantitati moderate. De asemenea, a dezvaluit ca acum bea cafeaua amara si, in ciuda faptului ca nu ajunge la sala de fitness, face circa 10 000 de pasi pe zi.

15 citate impresionante: „Tăcerea este limbajul lui DUMNEZEU, orice altceva este o traducere eșuată…”

„Fă-te prieteni cu omul inteligent, căci un prieten prost este uneori mai periculos decât un inamic inteligent.”

Mawlana Jalal ad- Muhammad Rumi, cunoscut sub numele de Rumi sau Mevlana – poet persan eminent. În secolul al treisprezecelea, în orașul Konya, a fondat Ordinul Sufi din Mevlevi, în ale cărui rituri sunt folosite și azi lucrările lui Rumi. Rumi este strămoșul spiritual al dervișilor, cel mai influent tariqat din Turcia otomană și din vremea noastră.

Iată 15 citate impresionante care îi aparțin:

1. „L-am căutat mult timp pe Dumnezeu printre creștini, dar El nu era pe cruce. Am vizitat un templu hindus și o veche mănăstire budistă, dar nici acolo nu l-am găsit. Am mers la Kaaba, dar nici acolo nu era Dumnezeu. Apoi m-am uitat în inima mea. Și numai acolo L-am găsit, nu era altundeva…”

2. „Cea mai rea singurătate este aceea de a rămâne printre cei care nu te înțeleg.”

3. „Dacă intri într-o zi în necazuri mari, nu te adresa Celui Prea Înalt cu cuvintele:” O, Doamne, am un mare necaz.” Spune așa: „Am în față o lecție Supremă.”

4. „Când problemele vin una după alta, când te aduc într-o stare de nesupunere, nu renunța! Pentru că acesta este punctul în care cursul evenimentelor se va schimba.”

5. „Fii atât de aproape încât nu poți fi ținut departe, ca să nu poți fi uitat.”

6. „Tăcerea este limba lui Dumnezeu, orice altceva este o traducere eșuată.”

7. „Încercați să nu vă opuneți schimbărilor care vin în viața voastră. În schimb, lăsați viața să trăiască prin voi.

8. „Ceea ce căutați vă caută pe voi.”

9. „Iubiții nu se întâlnesc, sunt unul în celălalt încă de la început.”

10. „Înainte de a ridica vocea, mărește inima. Pentru că vorbele vin din inimă.”

11. „Cine are o mare dragoste, are un test mare de trecut.”

12. „În viață, o jumătate de suspin ne planifică dragostea …”

13. Cel care a găsit fericirea în tine este al tău. Toți ceilalți sunt oaspeți.

14. „O viață fără iubire nu are sens; Iubirea este apa vieții și o bei cu inima și cu sufletul.”

15. „Fă-te prieteni cu inteligentul, căci un prost este uneori mai periculos decât un inamic inteligent.”

De ce unele persoane sunt atât de rele și de lipsite de respect? Iată explicația

Da, chiar așa, de ce?

Cât de des îți adresezi această întrebare, atunci când te confrunți cu un răspuns urât, venit din partea unui individ, într-o anumită situație, în special în cazul în care o astfel de reacție este total inadecvată și nejustificată?

Să gândim în felul următor: condiția umană nu a fost niciodată o utopie în care toată lumea este fără egal bună, grijulie și respectuoasă.

Nu este nimic nou

Au existat întotdeauna și vor exista întotdeauna oameni răi, nepoliticoși și lipsiți de respect.

Chiar și filozofii greci s-au plâns de această problemă, acum două mii de ani – Platon vorbea despre comportamentul bolnavului și lipsit de respect al tinerilor.

În general, depinde de noi indivizii asumați și rezonabili, cum tolerăm un comportament inacceptabil sau cum răspundem, mai bine sau mai rău, în astfel de circumstanțe.

Când mă simt generos, încerc să-mi imaginez persoana care tocmai a fost rea inutil, cu mine, ca fiind un copil.

Mă întreb care sunt stimulii pe care trebuie să îi fi întâlnit, de a ajuns să se poarte așa.

Răutatea este în creștere

Aproximativ 79% dintre oameni spun că lipsa de respect este o problemă serioasă, în timp ce 60% consideră că atitudinea nepoliticoasă este în creștere.

Aceasta pare a fi o epidemie – Cauzele rădăcinii

Deși frustrările și stresul vieții moderne sunt în mod clar un factor, există multe influențe și condiții care îi fac pe oameni să fie nepoliticoși, lipsiți de respect și răi.

Să optăm pentru o abordare mai analitică și să ne gândim dacă ar putea exista mai mult decât stilul nostru de viață, în spatele creșterii răutății.

Care sunt alte cauze posibile?

1. Stima de sine scazuta

O observație atentă a multor indivizi nepoliticoși va dezvălui că sunt profund nesiguri, au o încredere scăzută de sine și o lipsă de înțelegere a comportamentului uman.

După cum spunea romancierul brazilian Paulo Coelho: „Cum îi tratează pe ceilalți, este o reflectare directă a modului în care se simt ei înșiși”.

Dacă o persoană se privește pe sine într-o lumină constantă negativă și critică, această atitudine este obligată să afecteze modul în care ei privesc pe alții.

Oamenii cu stima de sine scazuta isi mascheaza adesea nesiguranta, flexându-si muschii verbali, fiind nepoliticosi si brutati, in incercarea de a se simti puternici.

2. Probleme personale

Niciunul dintre noi nu are imunitate în viață, în ceea ce privește stresul și problemele personale.

Indiferent cât de bine credem că ne ocupăm de problemele personale, sunt momente în care frustrările și furia ne fac să ne abatem verbal, de la situațiile în care, în mod normal, navigăm cu un zâmbet.

În acest caz, merită să ne amintim că noi suntem cei care sunt nebuni sau răi.

Când suntem sub o asemenea tulpină, este ușor să acționăm impulsiv, înainte de a gândi și de a face sau de a spune lucruri care sunt, în cel mai bun caz, nepoliticoase și, în cel mai rău caz, rele.

3. Comportamentul învățat

Nu există aceleași sisteme de valori în familii și în educație. Dacă ai fost crescut într-un mediu unde cuvintele aspre erau normele, vei vedea, în mod clar, acest lucru ca un comportament acceptabil.

Și, desigur, poate se și înrăutățește. Viața de pe margine a devenit internalizată pentru acești oameni și, prin urmare, ei răspund în mod corespunzător, atunci când sunt înfuriați de alții.

4. Tulburări de personalitate

Astfel de experiențe negative ale copilăriei, precum cele descrise mai sus, pot conduce la dezvoltarea unor tulburări de personalitate actuale și, în cele din urmă, la un comportament care este privit ca fiind mediu, nepoliticos sau lipsit de respect.

Nu este deloc surprinzător, ca atunci când granițele acceptabile, din punct de vedere social, pentru interacțiunea umană, sunt încălcate, oamenii să devină nepoliticoși și răi.

5. Diferențele culturale

În lumea noastră multiculturală, în care fiecare are un set complet diferit de valori și etichetă, acest lucru este mai important decât ne-am putea gândi.

Ceea ce se crede a fi un comportament nepoliticos și inacceptabil, într-o cultură, ar putea fi încurajat în alta.

Nemții, de pildă, nu au nicio îndoială că pot vorbi liber despre ceea ce cred, britanicii, în încercarea de a fi politicoși sunt rigizi și așa mai departe.

6. „Tulpina creierului” provocată de supraîncărcarea tehnologică

Fără îndoială, creșterea rapidă a datelor și tehnologiilor digitale a dus la o creștere exponențială a ritmului vieții.

Această activitate neobosită, cu cerința urgentă de acțiune imediată, poate crea „tulpina creierului” (nu este o diagnoză clinică reală!), ceea ce duce la anxietate și stres și, la rândul său, la agravarea comportamentului agresiv.

7. Imaturitate emoțională și inteligență emoțională scăzută

Unii oameni, indiferent de motiv, s-ar putea să nu se fi maturizat încă, în sensul emoțional. Poate că niciodată nu o vor face.

Când acționează într-un mod care îi afectează pe ceilalți, o fac în parte, pentru că nu au conștiința de a lua în considerare impactul acțiunilor lor.

Deoarece nu-și pot înțelege comportamentul ca fiind unul bolnav, ei nu văd niciun motiv să nu se angajeze în el.

Alte articole